Azi imi fac blog si asa cum ii sade bine oricarui om cu blog la cap, trebuie sa scriu si eu cateva cuvinte despre mine, ce fac si ce caut pe aici. Am un sfert de veac adunat cu doi, dar trebuie sa recunosc ca nu prea am cu ce ma mandri asa tare la capitolul “realizari”. Pana acum am trait normal, poate prea normal pentru cum mi-as fi dorit eu sa traiesc. Am facut si nebunii, cateva chiar notabile! 🙂 Nu sunt chiar usa de biserica, dar in linii mari am trait la cote normale.
Pe plan profesional, mi-am urmat cursul normal al vietii: scoala, liceu, facultate si mai apoi, de voie de nevoie, munca. Si de vreo cinci ani tot muncesc. Simplu si sec. Ce sa fac daca mai mult de atat nu m-a dus capul. Nu am fost niciodata un “cap luminat” sau vreun geniu. M-am multumit cu ce mi-a oferit viata, fara sa ma zbat sa obtin ceva mai mult. De vrut, am vrut intotdeauna mai mult decat am primit de la viata, dar pana acum am functionat dupa sistemul “lasa bah, ca merge asa!”, fara sa imi pun prea multe intrebari, fara sa caut prea multe raspunsuri. Am luat totul ca atare.
Chiar acum ma gandeam de ce oare m-am apucat sa imi fac blog. Ce-i drept ma batea gandul de ceva vreme, dar am tot stat si m-am gandit daca e cazul. Sunt o fidela cititoare de bloguri si sunt destul de familiarizata cu fenomenul. Iar in ultima vreme m-a apucat si “febra sociala” numita Facebook si Twitter si am zis ca trebuie sa dau viata si unui blog. Dar, stateam si ma gandeam daca nu sunt oare destui “ganditori” in sfera asta? Eu mai lipsesc din peisaj! 🙂 Dar, deh, acum un blog in plus sau in minus ce mai conteaza…
Acum si cu blogurile astea e cu dus si-intors – ori te citesc mai multi, ori te citesti tu pe tine. Acum as putea sa bag o ipocrizie de genul: “eu fac pentru mine blogul asta, nu il fac pentru altii, asa ca nu ma intereseaza daca il citeste cineva sau nu!”. Yeah, right! Atunci de ce mai scriu pe net unde stiu ca gandurile mele pot fi citite si impartasite de mai multe persoane? Asa mai bine, imi tin jurnal intim in agenda cu lacatel si cheita sau, in format electronic, in fisier parolat. Si gata. Ma eliberez si de ganduri, imi raman si momente din viata povestite, pe care mai apoi sa le retraiesc cu placere sau cu amuzament si nu trebuie sa imi fac blog pentru asta. In momentul in care iti faci blog, vrei ca ideile si trairile proprii si personale sa fie stiute si sa afli cum gandesc altii despre ceea ce zici sau ce ti s-a intamplat. Vrei reactii, vrei pareri, vrei sfaturi.
Cafea cu rom. Asta e numele blogului. De ce numele asta? Pentru ca eu ador cafeaua. Cafeaua pentru mine este ca si cum as spune “Buna dimineata!”. Intotdeauna am zis ca daca s-ar inventa niste injectii cu cafea, as fi prima cumparatoare fidela a lor. Dar, ar fi ele la fel de bune precum o ceasca de cafea? Nu cred. Nimic nu se compara cu o cafea aburinda si aromata si cu fiecare sorbitura din ceasca de cafea. Iar cafeaua cu rom, ce sa mai zic… It’s magic! De fiecare data cand beau o cafea cu rom, aroma puternica de cafea si cea fina de rom imi alinta toate simturile si simt placere prin toti porii. Facand un zapping printre amintiri, am realizat ca de fiecare data cand am baut cafea cu rom ma aflam intr-un loc frumos, in care ma simteam bine cu persoane dragi mie si aveam o stare de spirit buna. Cafeaua cu rom venea in completare. In concluzie, ceea ce va doresc eu este sa va bucurati de acest blog, sa va placa si de fiecare data cand il vizitati sa fie ca si cand ati savura o “Cafea cu Rom”!
Cafea cu Rom 